Sistemul Fiscal din Marea Britanie pentru Români: PAYE, Coduri Fiscale și Self Assessment (2026)

Majoritatea românilor angajați în Marea Britanie plătesc impozitul pe venit prin sistemul PAYE, ceea ce înseamnă că angajatorul reține automat impozitul și contribuțiile de National Insurance înainte de a plăti salariul lunar.

Cum funcționează impozitarea în Marea Britanie

Sistemul fiscal britanic operează pe baza anului fiscal, care începe pe 6 aprilie și se încheie pe 5 aprilie anul următor — nu pe an calendaristic. Această particularitate contează mai ales când calculezi contribuțiile sau verifici vechile declarații fiscale.

Autoritatea fiscală din Marea Britanie este HMRC (His Majesty's Revenue and Customs). Tot ce ține de impozit pe venit, contribuții de National Insurance, TVA și impozit pe câștiguri de capital intră în responsabilitatea acestei instituții. Interacțiunea cu HMRC se face majoritar online, prin contul personal de taxe de pe gov.uk.

Principiul fundamental al sistemului este simplu: cu cât câștigi mai mult, cu atât plătești un procent mai mare din venitul care depășește un anumit prag. Pragurile se numesc benzi de impozitare, iar trecerea dintr-o bandă în alta se aplică doar asupra sumei care depășește pragul respectiv — nu asupra întregului venit.

Sistemul PAYE — cum se rețin automat taxele

PAYE (Pay As You Earn) este metoda prin care angajatorii colectează impozitul pe venit și contribuțiile de National Insurance direct din salariu, înainte ca banii să ajungă în contul angajatului. Sistemul a fost introdus în 1944 tocmai pentru a elimina necesitatea ca angajații obișnuiți să depună declarații fiscale anuale.

Mecanismul funcționează astfel: HMRC transmite angajatorului codul fiscal al fiecărui angajat. Pe baza acestui cod, angajatorul calculează lunar câți bani reține. La sfârșitul anului fiscal, angajatorul emite fluturașul P60 — documentul care atestă totalul câștigat și totalul impozitului plătit pe parcursul anului.

Documentele PAYE esențiale

Câteva documente revin frecvent în conversațiile despre impozitare și merită cunoscute:

• P60 — rezumatul anual al venitului și impozitului plătit, emis de angajator după încheierea anului fiscal. Păstrează-l — e necesar pentru orice verificare sau declarație retroactivă.
• P45 — documentul primit când părăsești un loc de muncă. Conține venitul și impozitul plătit până la acea dată și trebuie predat noului angajator la angajare.
• P11D — formularul prin care angajatorul raportează beneficiile în natură (mașină de serviciu, asigurare medicală privată etc.). Dacă primești astfel de beneficii, valoarea lor poate afecta impozitul datorat.

Codul fiscal — ce înseamnă și de ce contează

Codul fiscal (tax code) este o combinație de cifre și litere pe care HMRC o transmite angajatorului și care îi indică acestuia câți bani poate câștiga angajatul fără impozit și dacă există circumstanțe speciale care modifică calculul standard.

Codul cel mai frecvent întâlnit este 1257L. Cifrele (1257) înmulțite cu 10 dau suma anuală neimpozabilă — în acest caz £12.570, adică Personal Allowance-ul standard pentru 2025–26. Litera L înseamnă că beneficiezi de Personal Allowance la valoarea standard.

Sursa: HMRC — Tax codes: overview. Codurile se pot modifica anual sau la schimbarea circumstanțelor.

Codul fiscal greșit este mai frecvent decât s-ar crede și are consecințe concrete. Dacă ai un cod care îți acordă mai puțin Personal Allowance decât ți se cuvine, plătești mai mult impozit decât ar trebui. HMRC face adesea reconcilierea automat la sfârșitul anului fiscal — uneori însă trebuie să soliciți tu rambursarea.

Poți verifica și contesta codul fiscal oricând prin Personal Tax Account pe gov.uk/personal-tax-account. Dacă consideri că este greșit, contactezi HMRC direct — angajatorul nu poate modifica codul din proprie inițiativă.

National Insurance — contribuțiile obligatorii

National Insurance (NI) nu este impozit pe venit, deși se reține tot prin PAYE. Este o contribuție separată care finanțează NHS-ul, pensiile de stat și o serie de beneficii sociale. Contribuțiile NI se acumulează în dosarul personal și contează direct pentru dreptul la pensie de stat britanică.

Angajații plătesc Clasa 1 NI. Pentru anul fiscal 2025–26, rata este de 8% pe venitul cuprins între £12.570 și £50.270 pe an, și 2% pe venitul care depășește această sumă. Angajatorul plătește suplimentar contribuțiile patronale (Employer NI) — acestea nu apar pe fluturașul de salariu al angajatului, dar reprezintă un cost real pentru angajator.

Benzile de impozitare pe venit în 2025–26

Impozitul pe venit în Anglia și Țara Galilor funcționează pe benzi progresive. Personal Allowance — suma pe care o câștigi fără niciun impozit — este £12.570 pentru 2025–26. Fiecare lira câștigată peste acest prag intră într-una din benzile de mai jos.

Notă: Personal Allowance se reduce treptat pentru venituri peste £100.000 — cu £1 pentru fiecare £2 câștigată peste acest prag — și dispare complet la £125.140. Scoția aplică benzi proprii, stabilite de Parlamentul scoțian. Regulile fiscale diferă între Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord în anumite aspecte — valorile de mai sus se aplică Angliei și Țării Galilor. Sursa: HMRC.

Un exemplu concret: dacă câștigi £35.000 pe an, plătești 0% pe primii £12.570, și 20% pe restul de £22.430 — adică aproximativ £4.486 impozit pe venit, plus contribuțiile NI. Salariul net va fi sensibil mai mic decât cel brut, ceea ce surprinde pe mulți români la primul fluturaș de salariu britanic.

Când se aplică Self Assessment

Self Assessment este sistemul prin care anumite persoane depun o declarație fiscală anuală la HMRC, calculând și plătind singure impozitul datorat. Nu este obligatoriu pentru toată lumea — angajații obișnuiți cu un singur loc de muncă și fără alte venituri nu au, de regulă, această obligație.

Obligația de a depune Self Assessment apare în câteva situații clare:

• Activitate independentă (self-employment) cu încasări totale peste £1.000 pe an înainte de cheltuieli — include freelanceri, contractori și orice formă de activitate pe cont propriu
• Venituri din chirii — dacă închiriezi o proprietate în Marea Britanie sau în altă țară
• Venituri din investiții sau dividende — dacă depășești pragurile neimpozabile (£500 dividende sau £3.000 câștiguri de capital în 2024–25)
• Salariu peste £100.000 pe an — chiar dacă ești angajat cu PAYE, la acest nivel Personal Allowance se reduce și PAYE singur nu mai acoperă situația corect
• Venituri din străinătate — inclusiv chirii sau dividende din România, dacă ești rezident fiscal în Marea Britanie
• Child Benefit și venit peste £60.000 — dacă tu sau partenerul tău primiți Child Benefit și câștigați peste acest prag, poți datora High Income Child Benefit Charge (HICBC), declarată prin Self Assessment

Cum te înregistrezi pentru Self Assessment

Înregistrarea se face online pe gov.uk, prin secțiunea dedicată Self Assessment. Vei primi un UTR (Unique Taxpayer Reference) — numărul de identificare fiscală personală pentru Self Assessment. Procesul durează de obicei câteva zile lucrătoare, dar în perioadele aglomerate poate lua mai mult. Înregistrează-te devreme — nu aștepța apropierea termenului limită.

Situații transfrontaliere România–Marea Britanie

Mulți români care locuiesc în Marea Britanie mențin o legătură financiară cu România — o proprietate închiriată, un cont bancar activ, dividende dintr-o firmă românească sau venituri din activitate independentă desfășurată parțial în țară. Aceste situații complică imaginea fiscală și nu pot fi rezolvate cu răspunsuri generale.

Rezidența fiscală

Primul lucru care determină obligațiile fiscale este rezidența fiscală — în ce țară ești considerat rezident în scopuri fiscale. Marea Britanie folosește un test formal, Statutory Residence Test (SRT), care ia în considerare numărul de zile petrecute în țară, natura legăturilor cu Marea Britanie și istoricul rezidențial. În general, dacă locuiești și muncești în Marea Britanie de mai mult de un an, ești rezident fiscal britanic.

România aplică propriile reguli de rezidență — centrul de interese vitale, domiciliul permanent, numărul de zile. Există situații în care o persoană poate fi considerată rezidentă fiscal în ambele țări simultan. Tratatul dintre România și Marea Britanie prevede reguli de departajare pentru aceste cazuri, dar aplicarea lor nu este simplă.

Venituri din România pentru rezidenții din Marea Britanie

Dacă ești rezident fiscal în Marea Britanie și primești venituri din România — chirii, dividende, activitate independentă — aceste venituri sunt, în principiu, declarabile și impozabile în Marea Britanie. Impozitul plătit în România poate fi dedus din cel britanic, în baza tratatului, astfel încât să nu plătești de două ori pentru același venit. Dar mecanismul concret depinde de tipul venitului și de circumstanțele individuale.

Când merită să consulți un contabil

Sistemul PAYE funcționează fără intervenție pentru marea majoritate a angajaților. Dar există câteva circumstanțe în care costul unei consultații cu un contabil specializat este net inferior costului de a gestiona singur o situație greșit înțeleasă.

Un contabil cu experiență în situații România–Marea Britanie este util în special când:

• Ai venituri din ambele țări simultan — muncești în Marea Britanie și primești chirii sau dividende din România
• Ai activitate independentă sau ești director/acționar al unei firme în oricare dintre cele două țări
• Situația ta de rezidență fiscală nu este clară — ai petrecut timp semnificativ în ambele țări în același an fiscal
• Ai primit o notificare de la HMRC pe care nu o înțelegi sau care pare incorectă
• Ești la primul an de Self Assessment și nu ai mai depus o astfel de declarație
• Ai beneficii în natură la locul de muncă și nu ești sigur cum afectează impozitul

Costul unei consultații contabile de bază — sau al pregătirii declarației Self Assessment de către un contabil — se situează de obicei între £150 și £400, în funcție de complexitate. Față de penalitățile HMRC sau de un cod fiscal incorect aplicat pe mai mulți ani, investiția este, de regulă, justificată.

Sistemul fiscal britanic este mai predictibil și mai structurat decât pare la prima vedere. Cei mai mulți angajați români nu trebuie să facă nimic în plus față de a verifica că salariul primit reflectă corect codul fiscal — PAYE face restul. Problema apare când circumstanțele devin mai complexe și oamenii continuă să trateze situația ca pe una simplă.

Cel mai frecvent punct de confuzie pentru rezidenții noi este codul fiscal de urgență aplicat la primul job. Nu e o penalizare — e un mecanism temporar care se corectează singur, de obicei, dacă furnizezi informațiile necesare la timp. Al doilea punct de confuzie este Self Assessment: mulți români care au venituri suplimentare mici nu știu că depășirea pragului de £1.000 din activitate independentă creează o obligație formală de înregistrare și declarare.

Dacă situația ta implică ambele țări — și pentru mulți români chiar implică — cel mai pragmatic lucru este o singură consultație cu un specialist, devreme în șederea ta în Marea Britanie, nu după ce ai acumulat ani de incertitudine fiscală.